Reforma justitiei

Când în ianuarie 1990 Silviu Brucan spunea că România are nevoie de 20 de ani pentru a ne elibera de comunism, pentru a scăpa de răul pe care comunismul l-a produs în mentalitatea noastră, a românilor, a fost un mare scandal. Cum? 20 de ani? Noi, românii, în doar câţiva ani ne vom reforma moral şi spiritual.

Acum suntem în ianuarie 2006. Ne-am vindecat? Eu personal nu ştiu dar tare mă tem că Silviu Brucan a fost optimist.

În 1992 am vrut să fac un SRL, am pregătit documentele cerute de lege şi m-am prezentat la Tribunal dar judecătorul de serviciu mi-a spus că documentele nu sunt bune, pentru simplu fapt că am scris „proprietarul SRL-ului este Manole Benie-amin”. După opinia dânsului (întemeiată de altfel pe legea societăţilor comerciale din acea vreme) trebuia să scriu „asociat unic Manole Benieamin”. Deci pentru a nu „întina valorile socialismului” folosind cuvântul proprietar s-a preferat călcarea în picioare a limbii române. Cum mă pot asocia cu mine însumi, că doar nu sunt „Sfânta Treime”.

În 2004, împreună cu tatăl şi fiul meu am vrut să înfiinţăm o asociaţie agricolă dar legea cere ca pământul membrilor să fie cel mult în patru tarlale. Fiul meu are aproape 10 ha. în 12 tarlale şi deci, după lege, nu se poate asocia nici cu el însuşi!

Ce să spunem despre legea cooperativelor agricole din octombrie 2004 care cere în mod explicit ca membrii cooperatori să aibă părţi sociale egale. Cu alte cuvinte, să aibă aceeaşi suprafaţă de pământ (de aceeaşi calitate şi aceeaşi valoare pe piaţă), acelaşi număr de tractoare ( de acelaşi tip, an de fabricaţie, grad de întreţinere), acelaşi număr de animale (de aceeaşi rasă, vârstă, sex), acelaşi număr de pomi, butuci de vie… Au avut oare legiuitorii înminte cooperativa de tip colhoz? Ori au legiferat o cooperativă a proletarilor care se ştie de la K. Marx că „nu au de pierdut decât lanţurile”. Eu nu ştiu, dar se pare că legiuitorii nu au auzit de cooperative ale proprietarilor particulari.

Legea garantării venitului minim pe economie nu vorbeşte nimic despre agricultorii individuali: cum li se calculează acestora venitul? Se ţine cont de calitatea solului, de costurile înfiinţării, întreţinerii şi recoltării culturilor agricole? Se iau în calcul cheltuielile de transport, depozitare şi preţul de piaţă al produselor agricole? Ştim doar că Legea 18 ne obligă să cultivăm pământul (altfel vom fi amendaţi) şi din 2006 că trebuie să plătim impozit agricol doar pentru că suntem proprietari, nu?

În octombrie 2005 mă aflam în Italia şi mă plângeam unui prieten, avocat Ezio Zanon, şef birou juridic la Prefectura regiunii Veneto, de necazurile pe care le avem noi ţăranii români şi el mi-a spus că vina este a noastră; trebuia să ne organizăm într-un sindicat puternic al agricultorilor individuali şi să ne apărăm drepturile. Am mers împreună la sediile a două sindicate ale agricultorilor italieni, m-am informat despre modul cum s-au organizat şi cum funcţionează dânşii şi m-am întors în ţară să pun ideea în practică.

Ştiam că Legea 54/1991 art.4 permite şi persoanelor care desfăşoară activităţile independente să se organizeze în sindicate, dar nu ştiam că Legea 54 a fost modificată în ianuarie 2003, că art.4 a dispărut iar la art.2, agricultorilor, în mod explicit, nu li se dă dreptul să se organizeze într-un sindicat al lor. De ce? Nu ştiu.

Şi totuşi un sindicat al agricultorilor în România este  o necesitate vitală aşa că am lăsat art.2, am organizat Adunarea Generală de constituire a sindicatului şi am pregătit toate documentele cerute de Legea 54/2003 pe care le-am prezentat la Judecătoria Tecuci pentru înregistrarea sindicatului. Aici au început surprizele. Judecătorul de serviciu ne-a cerut legalizarea la notariat a documentelor sindicatului: procesul verbal de şedinţă, Statutul sindicatului, tabelele nominale cu membrii fondatori şi organele de conducere… Cum se poate legaliza la notariat o adunare generală de constituire a unui sindicat? Trebuia să invităm la şedinţa de constituire şi un notar ori trebuia să ţinem şedinţa de constituire într-un birou de notariat? Eu nu ştiu ce gândea judecătorul de serviciu şi pe ce temei legal ne-a cerut o asemenea năzdrăvănie. A dispărut cumva din justiţie proba cu martori şi prezumţia de nevinovăţie, ca pe timpul „împuşcatului”?

Dar să revenim la întrebarea din titlu. Nu credeţi că UE are dreptate când cere reforma justiţiei? Eu cred că are. Şi am să le cer să ne recomande şi un tratament pentru a ne vindeca de comunism, că aşa nu se mai poate.      

Manole Benieamin

Articol preluat din revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006