Cuvântarea
de deschidere a Adunării Generale de Constituire a Sindicatului Agricultorilor din România
În toate
ţările civilizate ţăranii au fost şi sunt respectaţi. De ce la noi cuvântul
ţăran a ajuns de ruşine? A fi ţăran înseamnă cumva a fi leneş, a fi nepriceput,
a fi lipsit de cultură, a fi un cerşetor? Nu ţăranii, prin munca lor, hrănesc
tot poporul? Numele ţăran vine de la cuvântul ţară căci pe umerii
ţăranilor s-a sprijinit ţara şi dacă mai există astăzi România acest miracol a
fost posibil doar pentru că au existat ţărani români.
Domnitorii
fanarioţi şi calicii aduşi de ei din mahalalele Ţarigradului au răpit pământurile
ţăranilor, i-au îngenuncheat şi i-au umilit timp de 200 de ani făcându-i sclavi
şi iobagi la ei în ţară! Dar ăştia erau străini, erau greci. La ce ne puteam
aştepta de la ei? Vroiau doar să se îmbogăţească pe spinarea ţăranului român.
Reforma
agrară al lui A.I. Cuza a fost doar începutul renaşterii demnităţii ţăranului
român. Ţăranul român a fost repus în drepturile lui legitime în 1922 prin Marea
împroprietărire înfăptuită de regele Ferdinand I. În doar câţiva ani România
Mare a devenit, după Polonia, cel mai mare producător de cereale din Europa. Şi
producea nu doar cereale! În 1938 România se număra printre primele 10 ţări
dezvoltate ale lumii. Acest lucru pare de necrezut astăzi văzând starea jalnică
în care am ajuns, dar există documente statistice doveditoare. Aveam toate
motivele să privim cu încredere spre viitor. Dar a venit ciuma comunistă.
De
data aceasta conducătorii ţării nu mai veneau de la Stambul ci de la Moscova.
Însă şi aceştia s-au comportat la fel de rău ca şi fanarioţii. Au subordonat
interesele României şi ale poporului român intereselor Imperiului Sovietic,
lovind în primul rând şi în al doilea rând şi mereu în ţăranul român. Pe cei
mai harnici şi mai gospodari dintre ei i-au declarat chiaburi, duşmani ai
poporului, când ei erau poporul, şi i-au persecutat şi i-au aruncat în închisori.
De ce? Pentru că ei păstrau vie fiinţa neamului românesc care trebuia distrus
ca naţiune după politica URSS-ului.
A urmat colectivizarea
agriculturii după modelul sovietic încheiată în 1962 şi iarăşi ţăranii au ajuns
de râs şi de batjocură. Munca lor era cea mai prost plătită iar pensiile
lor o luare în râs. Pentru oameni care au muncit o viaţă întreagă se dădeau
pensii derizorii, multe doar de un leu, cât să-şi cumpere bietul ţăran o
lumânare! Iar Decretul 362/1981 a readus ţăranul român la starea de iobăgie.
Prin acest decret plata ţăranului era limitată doar la 60 kg. porumb şi 150 kg.
grâu indiferent de recoltă! Sustragerea oricărei cantităţi de cereale sau
produse alimentare era pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani conform acestui
decret. Iar neexecutarea obligaţiilor de muncă, pentru că acum, prin acest
decret, ţăranii erau obligaţi să muncească chiar neplătiţi, se pedepsea
cu închisoare de la 2 la 5 ani. Şi au început oamenii să părăsească satele
pentru că aici nu se mai putea trăi.
În
decembrie 1989, prin jertfa a mii de tineri, regimul comunist antinaţional a
fost răsturnat deschizându-se o nouă pagină în istoria României. Speranţele au
renăscut şi în obiditul ţăran român. În martie 1991 a fost promulgată Legea 18
care reda pământul foştilor proprietari, adică ţăranilor. Şi guvernul de atunci
a promis că în luna octombrie a aceluiaşi an va privatiza şi SMA-urile ca să
aibă oamenii cu ce îşi lucra pământul.
Dar noii
fanarioţi şcoliţi la Moscova şi care nu vroiau renaşterea ţăranului român, în
luna septembrie au adus minerii la Bucureşti şi au răsturnat guvernul legal. În
locul acestuia au format un guvern de aşa zişi ’’specialişti’’ în frunte cu
Theodor Stolojan. În ce erau specialişti membrii noului guvern? În distrugerea
agriculturii româneşti, şi au reuşit să o facă în numai 3 ani, opera începută
de Stolojan în 1991 fiind continuată de guvernul Văcăroiu după octombrie 1992.
În
primul rând au scumpit tractoarele şi maşinile agricole pentru ca ţăranii să nu
le poată cumpăra. În aprilie 1991 un tractor U650 costa 130.000 lei, în septembrie
1991 costa 480.000 lei iar in decembrie 1991, 2.000.000 lei.
Au
declanşat o inflaţie artificială galopantă care a atins 400% în 1993 distrugând
practic economiile întregii populaţii. În toţi aceşti ani negri, CEC-ul unde
îşi aveau economiile de o viaţă ţăranii a oferit dobânzi de maxim 5%.
În
1991 şi 1992 guvernul român a importat cantităţi uriaşe de grâu şi porumb din
SUA şi Canada la preţuri mari, când ogrăzile şi podurile ţăranilor gemeau de
cereale. De ce?
În 1992 guvernul a stabilit
preţuri fixe la 20 de produse de bază (produse alimentare, adică la produsele
ţăranilor) lăsând să fluctueze liber preţurile la toate celelalte produse controlate
de stat şi care au crescut de peste 1.000 de ori în numai câţiva ani. Şi astfel
au fost aduse în stare de faliment şi distruse complexele de creştere a
porcilor, a vacilor, a păsărilor, au fost distruse serele legumicole, livezile,
viile şi
agricultorii au ajuns pe drumuri.
De ce?
De ce dacă, în
anii ’80, România creştea aproximativ 16 milioane de porci anual am ajuns astăzi
să importăm 75% din necesarul de carne de porc destinată consumului? S-a dorit
binele agriculturii şi bunăstarea ţăranului român? Aici este vorba de
incompetenţa guvernelor din ultimii 15 ani sau este acelaşi dispreţ fanariot
faţă de ţăranul român? Boieri precum Crisoveloni venit pe jos şi cu iminei
sparţi în picioare din mahalale Stambulului au fost împroprietăriţi cu mii de
hectare de pământ din proprietatea ţăranilor doar pentru că erau rude s-au
prieteni ai domnitorilor vremelnici numiţi de Poarta otomană pe tronurile
ţărilor române.
De unde au
apărut marii latifundiari de astăzi proprietari pe mii şi zeci de mii de hectare
gen Triţă Făniţă şi Porumboiu? De ce au ajuns ţăranii români în sapă de lemn
încât de nevoie au împânzit ţările Europei în căutarea unei bucăţi de pâine
pentru ei şi pentru copiii lor?
Eu cred că
putem trăi bine şi în ţara noastră, pe pământul nostru, din munca noastră. Dar
pentru asta trebuie să ne unim într-un sindicat al agricultorilor ca să ne
putem sprijini reciproc şi uniţi să ne apărăm drepturile.
Legea nr. 54
din 01 august 1991 cu privire la sindicate prin art. 4 dădea dreptul agricultorilor
individuali să se organizeze într-un sindicat propriu cu toate drepturile ce
decurg din asta. De ce Legea nr. 54 din 24 ianuarie 2003 a sindicatelor a
abrogat acest articol şi nu mai dă dreptul agricultorilor să se organizeze şi să-şi constituie un sindicat propriu? Pe
cine sperie perspectiva de a vedea 4.000.000 de ţărani uniţi şi bine
organizaţi? De ce ne-au lăsat doar dreptul de a adera la o organizaţie
sindicală existentă? La care sindicat pot adera agricultorii pentru a-şi apăra
drepturile; la sindicatul marinarilor sau poate al minerilor?
Eu propun să votăm înfiinţarea sindicatului agricultorilor cu denumirea
de CULTIVATORII DIRECŢI DIN ROMÂNIA,
iar dacă vom avea greutăţi în
justiţie privind înregistrarea acestui sindicat vom cere sprijinul
Parlamentului european de la Strasburg, a Uniunii Europene şi a Tribunalului
Internaţional de la Haga.
Scopul
înfiinţării sindicatului agricultorilor din România este creşterea bunăstării materiale,
spirituale şi a siguranţei membrilor săi prin munca cinstită şi corectă a
fiecărui membru cât şi prin într-ajutorarea şi solidaritatea între membri.
Fiecare în parte suntem în stare să ne descurcăm în viaţă mai mult sau mai
puţin, mai bine sau mai rău, dar împreună vom fi o forţă care va dubla sau va
tripla forţele individuale. Ştim cu toţii că nu este atât de greu să producem
dar apar greutăţi mari în depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor
noastre. Din cauză că nu suntem organizaţi şi nu avem propriul nostru sistem,
prin care produsele să ajungă de la producător la consumator, ne trezim că am
muncit pentru alţii şi de multe ori nu recuperăm nici măcar costul lucrărilor
agricole iar munca noastră se iroseşte în zadar. Nu doar că nu ne putem
dezvolta, dar de multe ori mergem în regres. Cum putem depăşi această stare de
lucruri?
Sindicatul
îşi propune înfiinţarea de asociaţii ale producătorilor, cooperative pentru
prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, o cooperativă de credit
agricol şi asigurarea asistenţei contabile şi juridice a membrilor săi pentru
evidenţa financiară, completarea dosarelor de pensii, completarea dosarelor
privind sprijinul financiar de la stat şi de la UE prin fondurile SAPARD,
şcolarizarea tinerilor fermieri ş.a.
Avem noi mijloacele
materiale pentru a pune în practică aceste proiecte? Din păcate nu le avem şi
de aceea am cerut sprijinul sindicatelor agricultorilor din Belgia şi din
Italia. Dânşii ne-au promis tot sprijinul posibil. Dar aici ne-am lovit de
marea problemă: nu suntem organizaţi. Dânşii nu pot discuta şi trata cu fiecare
agricultor în parte din România ca să ştie de ce are nevoie, ce proiecte de
viitor are, cum vrea să fie ajutat şi cum poate fi ajutat în mod concret. De
aceea ultima dată când am fost în Italia, în toamna anului trecut, m-am
informat cum sunt organizaţi agricultorii de acolo, am mers la sediile mai
multor organizaţii, am participat la unele şedinţe ale dânşilor şi împreună cu
persoane din conducere am vizitat câteva ferme legumicole, floricole, viticole
şi ferme de creştere a vacilor de lapte şi a porcinelor. Am vizitat de asemenea
şi
câteva centre de prelucrare şi de
comercializare a produselor agricole.
Acum
noi trebuie să facem primul pas şi să ne organizăm într-un sindicat al agricultorilor.
Acest sindicat odată înfiinţat va cere în mod oficial, prin intermediul
persoanelor cu care am luat legătura în Italia sprijin logistic pentru
înfiinţarea asociaţiilor şi cooperativelor pe care ni le-am propus şi de care
avem nevoie cât şi sprijin material pentru membrii sindicatului.
De
ce să nu obţinem şi pentru agricultorii individuali din România recunoaşterea
ca vechime la pensie a anilor lucraţi în gospodăria şi pe pământul propriu, ca
în alte ţări, dacă în toţi aceşti ani au produs hrană pentru ei, pentru
familiile lor şi pentru ceilalţi cetăţeni ai ţării?
Să
nu uităm că Legea 18/1991 obliga proprietarii de pământ să-şi cultive terenurile,
cu pierderea dreptului de proprietate dacă îl lăsau necultivat 2 ani
consecutiv, în prima variantă a legii sau erau amendaţi în varianta modificată
a Legii. Dar despre garantarea preţurilor sau garantarea veniturilor
agricultorilor Legea nu vorbeşte.
De
ce? Nu este vorba cumva de acelaşi dispreţ faţă de ţăranul român adus de grecii
din Fanar, preluat de comunişti şi perpetuat de guvernele post-revoluţionare?
Manole Benieamin
Articol preluat din revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu