O lege incompleta

Art.1. (1) Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul  la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială.

          (2)  Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

            Această lege este bună dar după părerea mea este incompletă pentru că în cuprinsul ei nu se vorbeşte şi despre ţăran, agricultorul individual care prin Legea 18 este obligat să-şi lucreze pământul. Prin Legea 18/1991, proprietarul de teren arabil care îşi lăsa pământul nelucrat doi ani consecutivi era pedepsit cu pierderea dreptului de proprietate asupra terenului respectiv iar prin prevederile Legii 18 modificate în ’97, proprietarul de teren, adică agricultorul individual, este pedepsit  doar cu amendă dacă îşi lasă pământul nelucrat doi ani consecutivi. Dar despre garantarea unui venit minim, Legea 18 nu spune nimic.

Art.8. (2) Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare arenda chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, precum şi veniturile care se pot obţine din valorificarea bunurilor respective, sub condiţia păstrării unei locuinţe minime şi a bunurilor necesare nevoilor familiale.

Doar în acest articol 8(2) se pot recunoaşte şi agricultorii individuali prin termenii pe care i-am subliniat. Dar cum se stabileşte venitul net lunar prevăzut la art.5(1) pentru proprietarii de terenuri şi de bunuri mobile şi imobile (să presupunem că legiuitorul a avut în vedere utilajele agricole, animalele, albinele, viile, livezile, serele ş.a.) legea nu ne spune. Terenurile agricole se diferenţiază în funcţie de relief, calitatea solului, supuse sau nu eroziunii, inundaţiilor, alunecărilor de teren ş.a. Legea nu vorbeşte despre cheltuielile cu înfiinţarea culturilor,întreţinerea şi recoltarea acestora, cheltuieli pentru transportul, depozitarea şi comercializarea produselor.

În art8(2) se spune că „la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare… veniturile care se pot obţine din valorificarea bunurilor.” Dar dacă preţul de piaţă minim pentru produsele agricole nu este garantat de stat cum se pot calcula „…veniturile care se pot obţine din

valorificarea bunurilor.”?  Prin bunuri se înţelege „…alte fructe civile, naturale sau industriale…” prevăzute la art. 8(2).

Nu trebuie prevăzută o metodologie de calcul pentru venitul obţinut pe hectar la grâu, porumb, floarea-soarelui, vii, livezi, legume, etc. în funcţie de calitatea solului, cheltuielile şi preţul de vânzare al producătorilor oferit pe piaţă? Că de multe ori acest preţ nu acoperă nici măcar cheltuielile cu înfiinţarea culturii. Agricultorii lucrează în pierdere şi Guvernul se miră că nu-şi asigură culturile. Cu ce bani? Acum Guvernul vrea de la proprietarii de terenuri, impozit agricol! Când agricultorii lucrează în pierdere şi fac protecţie socială în România oferind produse de calitate la preţuri derizorii.

Unde este protecţia socială a agricultorilor individuali? Dacă legea îi obligă să-şi lucreze pământul şi ei şi-l lucrează, de ce munca agricultorilor nu se recunoaşte ca vechime la pensie? Agricultorul trebuie să moară pe câmp, cu sapa în mână? Acum mai există bătrânii care au o pensie şi cu banii din pensie acoperă pierderile din agricultură şi fac protecţie socială în România. Dar când ei nu vor mai fi, cine va mai face agricultură în această ţară care a fost cândva grânarul Europei?

Statul român nu trebuie să sprijine tinerii fermieri? Nu asta prevede Politica Agricolă Comună (PAC) a UE? Sau Guvernul nostru vrea să devenim un popor de emigranţi? Ţăranul român îşi respectă pământul şi îl munceşte. Dar munca ţăranului român cine o respectă?

Manole Benieamin

Articol aparut in revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006