Partidul PP-DD si taranii

D-le Costel Rosu, printre semianalfabetii si incultii care il simpatizeaza si il vor vota pe Dan Diaconescu suntem si noi milioanele de tarani batjocoriti continuu si sistematic de asa zisele partide politice democratice care distrug Romania de 20 de ani cu o perseverenta demna de o cauza mai buna. Sa va dau un singur exemplu. In iunie a.c. USL publica pe net Viziunea Proiect pentru agricultura spunand ca este supus(a) dezbaterii publice. Am laudat initiativa in rev. Taranul Roman dar iata ca au trecut aproape 4 luni de cand sindicatul agricultorilor Cultivatorii Directi din Romania (sindicatul taranilor multi, saraci si prosti) nu reuseste sa dea de urma Comisiilor pentru agricultura a PSD, PNL sau PC. Cu cateva zile in urma Comisia pentru agricultura a PNL a dat un comunicat de presa in care, printre alte enormitati, a declarat ca "suprafata agricola a Romaniei este impartita in 45.000.000.000 de parcele". Ca sa avem 45 de miliarde ar trebui ca parcelele sa fie de ordinul centimetrilor patrati! Am atras atentia inclusiv Pres. Crin Antonescu care...a sters comentariul nostru de pe pagina sa. In aceste conditii, asa cum i-am spus si lui V. Ponta in august, eu, ca presedinte de sindicat voi sprijini PPDD in alegerile de anul viitor pentru ca avem mai multe sanse sa o gasim pe Elodia decat sa avem LEGI coerente, aplicabile si compatibile cu Regulamentele europene privind Politica Agricola Comuna (PAC) promovate de PDL, PSD, PNL, PC, PRM, PNG s.a. asemeni lor.
D-le Costel Rosu si eu am trait si lucrat in Italia mai multi ani deoarece nu puteam TRAI din cele 10 ha de teren pe care le am. Am cerut sfat si sprijin la prietenii italieni si ei mi-au spus ca trebuie ca si agricultorii romani sa se organizeze in SINDICATE ale agricultorilor pentru a-si putea apara drepturile. Deoarece nu stiam nimic despre ce inseamna un sindicat al agricultorilor am facut o instruire la Federazione Coltivatori Diretti (COLDIRETTI) in oct.-dec. 2005 si in ian. 2006 am infiintat Sindicatul nostru dupa modelul COLDIRETTI. Surpriza a aparut la inregistrare deoarece in ian. 2003 a fost modificata L.54/'91 (Legea sindicatelor) eliminandu-se art. 4 iar la art. 2 s-a adaugat ca agricultorii pot SA ADERE la un sindicat dar nu se pot constitui in sindicate proprii. Deoarece nu exista NICI UN SINDICAT AL AGRICULTORILOR in Romania inseamna ca noi putem adera DOAR la sindicatul medicilor, profesorilor, minerilor, politistilor sau...altele. Am urmat procedura legala iar in sept. 2006 am mers la Padova unde al cerut si obtinut sprijin (de la CGIL, CIA, Universitatea di Padova, Associazione Avvocato di strada) pentru a face recurs la CEDO. Am primit un mic sprijin financiar de la Biserica Catolica, am continuat instruirea la Confederazione Italiana Agricoltori (CIA), sindicat cu care ne-am si infratit iar evenimentul l-am sarbatorit la Tecuci in 28mai-3 iunie 2007 cu care ocazie delegatia italiana a putut vizita mai multe sate din Moldova. Despre actiunile noastre in apararea intereselor agriculturii romanesti, a agricultorilor si a satului romanesc am scris constant in rev. Taranul Roman pe care am infiintat-o odata cu Sindicatul in ian. 2006. Revista este accesibila on-line. D-le Costel Rosu, cel care se inneaca se agata si de un pai! Deoarece in toti acesti ani nu am gasit NICI UN SPRIJIN la partidele politice existente salutam aparitia PPDD si il vom sprijini ca pe o ultima speranta. Am fost membru PNTCD din ian. 1990 si am avut un frate mai mic deputat in perioada '96-2000 asa ca stiu bine deziluziile provocate de acest partid "taranesc" fara tarani, invadat in functii de conducere Numai de "intelectuali". Avem nevoie si de un partid al celor multi si prosti. Este o NECESITATE, diferenta dintre viata si moarte (moarte agriculturii, agricultorului si a satului romanesc purtatorul traditiilor si identitatii nationale).
Principala problema pe care o avem este ca asteptam mereu ca ALTII sa faca ceva pentru tara si pentru noi. Nu reusim sa ne eliberam de obsesia statului tatuc care NE DA: STATUL ne DA butelie, ne DA casa, ne DA locuri de munca, ne DA... Nu intelegem ca intr-o tara normala fiecare CONSTRUIESTE, FACE CEVA pentru el si pentru societate iar statul este doar un ADSMINISTRATOR. Ne comportam mereu va niste copii care asteapta sa primeasca bomboane si de accea nu cerem de la partide PLATFORME ELECTORALE si PROGRAME; noi asteptam sa ne dea pungi sau galeti cu...De aceea nici nu suntem capabili sa colaboram intre noi; daca am avea mentalitate de constructori am sti ca singur nu se poate dar asa...asteptam POMENI si ne batem intre noi cine sa ajunga primul la masa cu daruri. "Desteapta-te romane..."

Adaptarea, o lege a naturii

Până în 1991, aproape întreaga suprafaţă agricolă a ţării era controlată Stat (în speţă Ministerul Agriculturii) prin numeroase organisme specifice: IAS, CAP, CUASC, UJCAP, UNCAP, etc. prin aplicarea Legii 18/1991 (Legea fondului funciar), aproximativ 90% din terenurile arabile din România s-au reîntors la proprietarii de drept şi CAP-urile s-au desfiinţat. Dacă a fost bună sau nu a fost bună desfiinţarea CAP-urilor şi dacă nu ar fi trebuit evitate distrugerile materiale ce au urmat (construcţii agrozootehnice, instalaţii de aprovizionare cu apă,sisteme de irigaţii, plantaţii pomicole şi viticole, ş.a.) nu le comentăm de această dată. După cum nu vom comenta nici modul de privatizare a IAS-urilor .

            Să rămânem în domeniul faptelor concrete: CAP-urile şi IAS-urile au murit, au dispărut şi logic ar fi fost ca, odată cu ele să dispară şi structurile ierarhice superioare (UJCAP-uri, UNCAP, ş.a.) cât şi departamentele corespunzătoare din Ministerul Agriculturii, dispărându-le practic „obiectul muncii”. S-a întâmplat asta? Au fost trecuţi în şomaj funcţionarii acestor structuri, cum s-a întâmplat şi se întâmplă cu minerii, siderurgiştii, constructorii de maşini şi alţii ca ei? Nu, aceste structuri parazitare s-au adaptat, şi fostele UJCAP-uri au devenit „Direcţii agricole judeţene”!

            Pe la începutul anilor ’90 era o vorbă de duh: „La vremuri noi tot noi!”

            Deci aceste structuri, nu doar că au supravieţuit ci s-au adaptat perfect, au început să prospere şi să se dezvolte „repede şi bine”! Miniştrii agriculturii care s-au tot succedat în ultimii 15 ani, anunţă înfiinţarea de noi Agenţii şi angajarea de noi specialişti care să educe şi să îndrume „retardatul” ţăran român pe „drumul victorios al integrării în UE”. Aceste structuri, care cu doar 16 ani în urmă, aveau rolul de a „umfla” rezultatele muncii ţăranului şi cele 800 de kg. de grâu obţinute în Priponeşti, ajungeau pe masa de lucru a „mult iubitului şi stimatului” ca 8.000 kg./ha, aceste structuri nu vor să moară!

            Nu vor să accepte că vremea „indicaţiilor preţioase” a trecut, că agricultura se fa ce la sate şi locul specialiştilor este aici, în comune şi nu pe străzile Bucureştiului şi a oraşelor reşedinţă de judeţ. Acolo sunt suficienţi specialişti existenţi în cadrul Prefecturilor şi a Consiliilor Judeţene.

            Mai nou, Ministerul Agriculturii şi structurile sale judeţene şi-au atribuit şi rolul „dezvoltării rurale”! Că au distrus agricultura românească în doar 15 ani se ştie. Acum, vor să distrugă şi satele? Să finalizeze „opera” începută şi neterminată a „odiosului dictator”?

            Nu ar fi fost logic şi normal ca dezvoltarea rurală să aparţină Ministerul Administraţiei Publice şi să intre în sarcina firească a Primăriilor şi Consiliilor locale din comune?

            Sau poate că Ministerul Agriculturii s-a gândit că inginerii săi agronomi şi medicii veterinari, deveniţi acum inutili în birourile lor din marile oraşe să se recalifice şi să devină specialişti în construcţia de drumuri, foraje, aprovizionare cu apă şi gaze a localităţilor din mediul rural, în construcţii civile şi agrozootehnice!

            Nu ar fi logic, să se treacă pădurile şi apele la Ministerul Mediului? Noi doar întrebăm, ca ţărani proşti ce suntem:

            Dispensarele sanitar-veterinare şi medicii veterinari din comune au fost lăsate de izbelişte. Nu ar fi cazul ca banii alocaţi de la Bugetul de Stat „plimbătorilor” de hârtii inutile de la Ministerul Agriculturii şi Direcţiile agricole judeţene să ajungă la dispensarele sanitar-veterinare şi la medicii veterinari? Nu aceşti medici garantează prin munca lor, calitatea alimentelor şi sănătatea noastră, a tuturor? Au salarii garantate? Au laboratoare dotate pentru a putea face faţă problemelor urgente gen „gripa aviară”? nu au nimic, pentru că structura stufoasă şi ineficientă a Ministerului Agriculturii, înghite în mod inutil sume uriaşe de bani de la Buget. Un singur exemplu: sit-ul Ministerului Agriculturii nu a mai fost actualizat din 2004. Probabil că în ultimii ani nu au mai făcut nimic şi nu au mai avut ce scrie” că despre destinaţia fondurilor PHARE şi SAPARD oricum nu trebuie să fim informaţi noi ţăranii… noi trebuie doar să cultivăm pământul, să creştem animale şi să plătim taxe şi impozite! Că de aceea suntem ţărani, NU? Nu doar că suntem ţărani, dar suntem şi proşti, NU? Spre deosebire de dumneavoastră care sunteţi guvernanţii României…

Manole Benieamin

Articol aparut in revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006

Reforma justitiei

Când în ianuarie 1990 Silviu Brucan spunea că România are nevoie de 20 de ani pentru a ne elibera de comunism, pentru a scăpa de răul pe care comunismul l-a produs în mentalitatea noastră, a românilor, a fost un mare scandal. Cum? 20 de ani? Noi, românii, în doar câţiva ani ne vom reforma moral şi spiritual.

Acum suntem în ianuarie 2006. Ne-am vindecat? Eu personal nu ştiu dar tare mă tem că Silviu Brucan a fost optimist.

În 1992 am vrut să fac un SRL, am pregătit documentele cerute de lege şi m-am prezentat la Tribunal dar judecătorul de serviciu mi-a spus că documentele nu sunt bune, pentru simplu fapt că am scris „proprietarul SRL-ului este Manole Benie-amin”. După opinia dânsului (întemeiată de altfel pe legea societăţilor comerciale din acea vreme) trebuia să scriu „asociat unic Manole Benieamin”. Deci pentru a nu „întina valorile socialismului” folosind cuvântul proprietar s-a preferat călcarea în picioare a limbii române. Cum mă pot asocia cu mine însumi, că doar nu sunt „Sfânta Treime”.

În 2004, împreună cu tatăl şi fiul meu am vrut să înfiinţăm o asociaţie agricolă dar legea cere ca pământul membrilor să fie cel mult în patru tarlale. Fiul meu are aproape 10 ha. în 12 tarlale şi deci, după lege, nu se poate asocia nici cu el însuşi!

Ce să spunem despre legea cooperativelor agricole din octombrie 2004 care cere în mod explicit ca membrii cooperatori să aibă părţi sociale egale. Cu alte cuvinte, să aibă aceeaşi suprafaţă de pământ (de aceeaşi calitate şi aceeaşi valoare pe piaţă), acelaşi număr de tractoare ( de acelaşi tip, an de fabricaţie, grad de întreţinere), acelaşi număr de animale (de aceeaşi rasă, vârstă, sex), acelaşi număr de pomi, butuci de vie… Au avut oare legiuitorii înminte cooperativa de tip colhoz? Ori au legiferat o cooperativă a proletarilor care se ştie de la K. Marx că „nu au de pierdut decât lanţurile”. Eu nu ştiu, dar se pare că legiuitorii nu au auzit de cooperative ale proprietarilor particulari.

Legea garantării venitului minim pe economie nu vorbeşte nimic despre agricultorii individuali: cum li se calculează acestora venitul? Se ţine cont de calitatea solului, de costurile înfiinţării, întreţinerii şi recoltării culturilor agricole? Se iau în calcul cheltuielile de transport, depozitare şi preţul de piaţă al produselor agricole? Ştim doar că Legea 18 ne obligă să cultivăm pământul (altfel vom fi amendaţi) şi din 2006 că trebuie să plătim impozit agricol doar pentru că suntem proprietari, nu?

În octombrie 2005 mă aflam în Italia şi mă plângeam unui prieten, avocat Ezio Zanon, şef birou juridic la Prefectura regiunii Veneto, de necazurile pe care le avem noi ţăranii români şi el mi-a spus că vina este a noastră; trebuia să ne organizăm într-un sindicat puternic al agricultorilor individuali şi să ne apărăm drepturile. Am mers împreună la sediile a două sindicate ale agricultorilor italieni, m-am informat despre modul cum s-au organizat şi cum funcţionează dânşii şi m-am întors în ţară să pun ideea în practică.

Ştiam că Legea 54/1991 art.4 permite şi persoanelor care desfăşoară activităţile independente să se organizeze în sindicate, dar nu ştiam că Legea 54 a fost modificată în ianuarie 2003, că art.4 a dispărut iar la art.2, agricultorilor, în mod explicit, nu li se dă dreptul să se organizeze într-un sindicat al lor. De ce? Nu ştiu.

Şi totuşi un sindicat al agricultorilor în România este  o necesitate vitală aşa că am lăsat art.2, am organizat Adunarea Generală de constituire a sindicatului şi am pregătit toate documentele cerute de Legea 54/2003 pe care le-am prezentat la Judecătoria Tecuci pentru înregistrarea sindicatului. Aici au început surprizele. Judecătorul de serviciu ne-a cerut legalizarea la notariat a documentelor sindicatului: procesul verbal de şedinţă, Statutul sindicatului, tabelele nominale cu membrii fondatori şi organele de conducere… Cum se poate legaliza la notariat o adunare generală de constituire a unui sindicat? Trebuia să invităm la şedinţa de constituire şi un notar ori trebuia să ţinem şedinţa de constituire într-un birou de notariat? Eu nu ştiu ce gândea judecătorul de serviciu şi pe ce temei legal ne-a cerut o asemenea năzdrăvănie. A dispărut cumva din justiţie proba cu martori şi prezumţia de nevinovăţie, ca pe timpul „împuşcatului”?

Dar să revenim la întrebarea din titlu. Nu credeţi că UE are dreptate când cere reforma justiţiei? Eu cred că are. Şi am să le cer să ne recomande şi un tratament pentru a ne vindeca de comunism, că aşa nu se mai poate.      

Manole Benieamin

Articol preluat din revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006

Despre libertatea credintei

Romanii impuneau cu forta cohortelor si legiunilor "pax romana" ca unii care a pus primii bazele dreptului civil. Dar nu se amestecau in credintele oamenilor acceptand inclusiv la Roma, cultul zeitatilor popoarelor cucerite.
"Pax americana" este binevenita in aceasta lume nebuna, impusa inclusiv cu forta armelor ultramoderne, ca venita din partea celor care au descoperit DEMOCRATIA si au pus mai sus decat toate, DREPTURILE OMULUI, ca individ. Dar in privinta credintelor religioase este bine sa se abtina pentru a nu avea soarta Imperiului Roman cand a vrut sa impuna crestinismul. Sectele salbatice (protestanti, neo-protestanti, mormoni, baptisti, anabaptisti, evanghelisti, adventisti, penticostali, martori ai lui Iehova, new age s.a.m.d.) sa le pastreze la ei acasa iar pe noi romanii sa ne lase cu ortodoxia noastra "demodata". Americanii sunt bineveniti la noi la "aliati" dar nu ca mentori spirituali. Sa isi aduca aminte ca pe vremea cand primii anglo-saxoni cucereau America exterminand bastinasii, noi romanii eram romani si crestini de 1.500 de ani, toleranti si iubitori de oaspeti (cum spune Cronicarul moldovean).

Este adevarat ca suntem mai saraci decat altii. Dar asta inseamna ca suntem si mai prosti decat americanii, englezii si francezii? Societe Generale, a venit in Romania sa "salveze BRD" si acum Societe Generale nu poate face fata atacului venit de peste ocean. Pe viitor, rugam Franta sa isi vada de propriile griji si nevoi si sa ne lase pe noi in pace. Noi romanii, am stiut sa supravietuim peste milenii.

ROMANIA PRIN EA INSASI!

Recomand tuturor romanilor sa lucreze numai cu banci romanesti (100% capital romanesc).

O lege incompleta

Art.1. (1) Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul  la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială.

          (2)  Venitul minim garantat se asigură prin acordarea ajutorului social lunar, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

            Această lege este bună dar după părerea mea este incompletă pentru că în cuprinsul ei nu se vorbeşte şi despre ţăran, agricultorul individual care prin Legea 18 este obligat să-şi lucreze pământul. Prin Legea 18/1991, proprietarul de teren arabil care îşi lăsa pământul nelucrat doi ani consecutivi era pedepsit cu pierderea dreptului de proprietate asupra terenului respectiv iar prin prevederile Legii 18 modificate în ’97, proprietarul de teren, adică agricultorul individual, este pedepsit  doar cu amendă dacă îşi lasă pământul nelucrat doi ani consecutivi. Dar despre garantarea unui venit minim, Legea 18 nu spune nimic.

Art.8. (2) Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare arenda chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea, precum şi veniturile care se pot obţine din valorificarea bunurilor respective, sub condiţia păstrării unei locuinţe minime şi a bunurilor necesare nevoilor familiale.

Doar în acest articol 8(2) se pot recunoaşte şi agricultorii individuali prin termenii pe care i-am subliniat. Dar cum se stabileşte venitul net lunar prevăzut la art.5(1) pentru proprietarii de terenuri şi de bunuri mobile şi imobile (să presupunem că legiuitorul a avut în vedere utilajele agricole, animalele, albinele, viile, livezile, serele ş.a.) legea nu ne spune. Terenurile agricole se diferenţiază în funcţie de relief, calitatea solului, supuse sau nu eroziunii, inundaţiilor, alunecărilor de teren ş.a. Legea nu vorbeşte despre cheltuielile cu înfiinţarea culturilor,întreţinerea şi recoltarea acestora, cheltuieli pentru transportul, depozitarea şi comercializarea produselor.

În art8(2) se spune că „la stabilirea venitului net lunar al familiei se iau în considerare… veniturile care se pot obţine din valorificarea bunurilor.” Dar dacă preţul de piaţă minim pentru produsele agricole nu este garantat de stat cum se pot calcula „…veniturile care se pot obţine din

valorificarea bunurilor.”?  Prin bunuri se înţelege „…alte fructe civile, naturale sau industriale…” prevăzute la art. 8(2).

Nu trebuie prevăzută o metodologie de calcul pentru venitul obţinut pe hectar la grâu, porumb, floarea-soarelui, vii, livezi, legume, etc. în funcţie de calitatea solului, cheltuielile şi preţul de vânzare al producătorilor oferit pe piaţă? Că de multe ori acest preţ nu acoperă nici măcar cheltuielile cu înfiinţarea culturii. Agricultorii lucrează în pierdere şi Guvernul se miră că nu-şi asigură culturile. Cu ce bani? Acum Guvernul vrea de la proprietarii de terenuri, impozit agricol! Când agricultorii lucrează în pierdere şi fac protecţie socială în România oferind produse de calitate la preţuri derizorii.

Unde este protecţia socială a agricultorilor individuali? Dacă legea îi obligă să-şi lucreze pământul şi ei şi-l lucrează, de ce munca agricultorilor nu se recunoaşte ca vechime la pensie? Agricultorul trebuie să moară pe câmp, cu sapa în mână? Acum mai există bătrânii care au o pensie şi cu banii din pensie acoperă pierderile din agricultură şi fac protecţie socială în România. Dar când ei nu vor mai fi, cine va mai face agricultură în această ţară care a fost cândva grânarul Europei?

Statul român nu trebuie să sprijine tinerii fermieri? Nu asta prevede Politica Agricolă Comună (PAC) a UE? Sau Guvernul nostru vrea să devenim un popor de emigranţi? Ţăranul român îşi respectă pământul şi îl munceşte. Dar munca ţăranului român cine o respectă?

Manole Benieamin

Articol aparut in revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006

Poveste veche dar inca in actualitate

Cuvântarea de deschidere a Adunării Generale de Constituire a Sindicatului Agricultorilor din România

În toate ţările civilizate ţăranii au fost şi sunt respectaţi. De ce la noi cuvântul ţăran a ajuns de ruşine? A fi ţăran înseamnă cumva a fi leneş, a fi nepriceput, a fi lipsit de cultură, a fi un cerşetor? Nu ţăranii, prin munca lor, hrănesc tot poporul? Numele ţăran vine de la cuvântul ţară căci pe umerii ţăranilor s-a sprijinit ţara şi dacă mai există astăzi România acest miracol a fost posibil doar pentru că au existat ţărani români.

            Domnitorii fanarioţi şi calicii aduşi de ei din mahalalele Ţarigradului au răpit pământurile ţăranilor, i-au îngenuncheat şi i-au umilit timp de 200 de ani făcându-i sclavi şi iobagi la ei în ţară! Dar ăştia erau străini, erau greci. La ce ne puteam aştepta de la ei? Vroiau doar să se îmbogăţească pe spinarea ţăranului român.

            Reforma agrară al lui A.I. Cuza a fost doar începutul renaşterii demnităţii ţăranului român. Ţăranul român a fost repus în drepturile lui legitime în 1922 prin Marea împroprietărire înfăptuită de regele Ferdinand I. În doar câţiva ani România Mare a devenit, după Polonia, cel mai mare producător de cereale din Europa. Şi producea nu doar cereale! În 1938 România se număra printre primele 10 ţări dezvoltate ale lumii. Acest lucru pare de necrezut astăzi văzând starea jalnică în care am ajuns, dar există documente statistice doveditoare. Aveam toate motivele să privim cu încredere spre viitor. Dar a venit ciuma comunistă.

            De data aceasta conducătorii ţării nu mai veneau de la Stambul ci de la Moscova. Însă şi aceştia s-au comportat la fel de rău ca şi fanarioţii. Au subordonat interesele României şi ale poporului român intereselor Imperiului Sovietic, lovind în primul rând şi în al doilea rând şi mereu în ţăranul român. Pe cei mai harnici şi mai gospodari dintre ei i-au declarat chiaburi, duşmani ai poporului, când ei erau poporul, şi i-au persecutat şi i-au aruncat în închisori. De ce? Pentru că ei păstrau vie fiinţa neamului românesc care trebuia distrus ca naţiune după politica URSS-ului.

            A urmat colectivizarea agriculturii după modelul sovietic încheiată în 1962 şi iarăşi ţăranii au ajuns de râs şi de batjocură. Munca lor era cea mai prost plătită iar pensiile lor o luare în râs. Pentru oameni care au muncit o viaţă întreagă se dădeau pensii derizorii, multe doar de un leu, cât să-şi cumpere bietul ţăran o lumânare! Iar Decretul 362/1981 a readus ţăranul român la starea de iobăgie. Prin acest decret plata ţăranului era limitată doar la 60 kg. porumb şi 150 kg. grâu indiferent de recoltă! Sustragerea oricărei cantităţi de cereale sau produse alimentare era pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani conform acestui decret. Iar neexecutarea obligaţiilor de muncă, pentru că acum, prin acest decret, ţăranii erau obligaţi să muncească chiar neplătiţi, se pedepsea cu închisoare de la 2 la 5 ani. Şi au început oamenii să părăsească satele pentru că aici nu se mai putea trăi.

            În decembrie 1989, prin jertfa a mii de tineri, regimul comunist antinaţional a fost răsturnat deschizându-se o nouă pagină în istoria României. Speranţele au renăscut şi în obiditul ţăran român. În martie 1991 a fost promulgată Legea 18 care reda pământul foştilor proprietari, adică ţăranilor. Şi guvernul de atunci a promis că în luna octombrie a aceluiaşi an va privatiza şi SMA-urile ca să aibă oamenii cu ce îşi lucra pământul.

Dar noii fanarioţi şcoliţi la Moscova şi care nu vroiau renaşterea ţăranului român, în luna septembrie au adus minerii la Bucureşti şi au răsturnat guvernul legal. În locul acestuia au format un guvern de aşa zişi ’’specialişti’’ în frunte cu Theodor Stolojan. În ce erau specialişti membrii noului guvern? În distrugerea agriculturii româneşti, şi au reuşit să o facă în numai 3 ani, opera începută de Stolojan în 1991 fiind continuată de guvernul Văcăroiu după octombrie 1992.

            În primul rând au scumpit tractoarele şi maşinile agricole pentru ca ţăranii să nu le poată cumpăra. În aprilie 1991 un tractor U650 costa 130.000 lei, în septembrie 1991 costa 480.000 lei iar in decembrie 1991, 2.000.000 lei.

            Au declanşat o inflaţie artificială galopantă care a atins 400% în 1993 distrugând practic economiile întregii populaţii. În toţi aceşti ani negri, CEC-ul unde îşi aveau economiile de o viaţă ţăranii a oferit dobânzi de maxim 5%.

            În 1991 şi 1992 guvernul român a importat cantităţi uriaşe de grâu şi porumb din SUA şi Canada la preţuri mari, când ogrăzile şi podurile ţăranilor gemeau de cereale. De ce? 

În 1992 guvernul a stabilit preţuri fixe la 20 de produse de bază (produse alimentare, adică la produsele ţăranilor) lăsând să fluctueze liber preţurile la toate celelalte produse controlate de stat şi care au crescut de peste 1.000 de ori în numai câţiva ani. Şi astfel au fost aduse în stare de faliment şi distruse complexele de creştere a porcilor, a vacilor, a păsărilor, au fost distruse serele legumicole, livezile, viile şi

agricultorii au ajuns pe drumuri. De ce?

De ce dacă, în anii ’80, România creştea aproximativ 16 milioane de porci anual am ajuns astăzi să importăm 75% din necesarul de carne de porc destinată consumului? S-a dorit binele agriculturii şi bunăstarea ţăranului român? Aici este vorba de incompetenţa guvernelor din ultimii 15 ani sau este acelaşi dispreţ fanariot faţă de ţăranul român? Boieri precum Crisoveloni venit pe jos şi cu iminei sparţi în picioare din mahalale Stambulului au fost împroprietăriţi cu mii de hectare de pământ din proprietatea ţăranilor doar pentru că erau rude s-au prieteni ai domnitorilor vremelnici numiţi de Poarta otomană pe tronurile ţărilor române.

De unde au apărut marii latifundiari de astăzi proprietari pe mii şi zeci de mii de hectare gen Triţă Făniţă şi Porumboiu? De ce au ajuns ţăranii români în sapă de lemn încât de nevoie au împânzit ţările Europei în căutarea unei bucăţi de pâine pentru ei şi pentru copiii lor?

Eu cred că putem trăi bine şi în ţara noastră, pe pământul nostru, din munca noastră. Dar pentru asta trebuie să ne unim într-un sindicat al agricultorilor ca să ne putem sprijini reciproc şi uniţi să ne apărăm drepturile.

Legea nr. 54 din 01 august 1991 cu privire la sindicate prin art. 4 dădea dreptul agricultorilor individuali să se organizeze într-un sindicat propriu cu toate drepturile ce decurg din asta. De ce Legea nr. 54 din 24 ianuarie 2003 a sindicatelor a abrogat acest articol şi nu mai dă dreptul agricultorilor să se organizeze  şi să-şi constituie un sindicat propriu? Pe cine sperie perspectiva de a vedea 4.000.000 de ţărani uniţi şi bine organizaţi? De ce ne-au lăsat doar dreptul de a adera la o organizaţie sindicală existentă? La care sindicat pot adera agricultorii pentru a-şi apăra drepturile; la sindicatul marinarilor sau poate al minerilor?

Eu propun să votăm înfiinţarea sindicatului agricultorilor cu denumirea de CULTIVATORII DIRECŢI DIN ROMÂNIA, iar dacă vom avea greutăţi în justiţie privind înregistrarea acestui sindicat vom cere sprijinul Parlamentului european de la Strasburg, a Uniunii Europene şi a Tribunalului Internaţional de la Haga.

Scopul înfiinţării sindicatului agricultorilor din România este creşterea bunăstării materiale, spirituale şi a siguranţei membrilor săi prin munca cinstită şi corectă a fiecărui membru cât şi prin într-ajutorarea şi solidaritatea între membri. Fiecare în parte suntem în stare să ne descurcăm în viaţă mai mult sau mai puţin, mai bine sau mai rău, dar împreună vom fi o forţă care va dubla sau va tripla forţele individuale. Ştim cu toţii că nu este atât de greu să producem dar apar greutăţi mari în depozitarea, prelucrarea şi comercializarea produselor noastre. Din cauză că nu suntem organizaţi şi nu avem propriul nostru sistem, prin care produsele să ajungă de la producător la consumator, ne trezim că am muncit pentru alţii şi de multe ori nu recuperăm nici măcar costul lucrărilor agricole iar munca noastră se iroseşte în zadar. Nu doar că nu ne putem dezvolta, dar de multe ori mergem în regres. Cum putem depăşi această stare de lucruri?

            Sindicatul îşi propune înfiinţarea de asociaţii ale producătorilor, cooperative pentru prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, o cooperativă de credit agricol şi asigurarea asistenţei contabile şi juridice a membrilor săi pentru evidenţa financiară, completarea dosarelor de pensii, completarea dosarelor privind sprijinul financiar de la stat şi de la UE prin fondurile SAPARD, şcolarizarea tinerilor fermieri ş.a.

            Avem noi mijloacele materiale pentru a pune în practică aceste proiecte? Din păcate nu le avem şi de aceea am cerut sprijinul sindicatelor agricultorilor din Belgia şi din Italia. Dânşii ne-au promis tot sprijinul posibil. Dar aici ne-am lovit de marea problemă: nu suntem organizaţi. Dânşii nu pot discuta şi trata cu fiecare agricultor în parte din România ca să ştie de ce are nevoie, ce proiecte de viitor are, cum vrea să fie ajutat şi cum poate fi ajutat în mod concret. De aceea ultima dată când am fost în Italia, în toamna anului trecut, m-am informat cum sunt organizaţi agricultorii de acolo, am mers la sediile mai multor organizaţii, am participat la unele şedinţe ale dânşilor şi împreună cu persoane din conducere am vizitat câteva ferme legumicole, floricole, viticole şi ferme de creştere a vacilor de lapte şi a porcinelor. Am vizitat de asemenea şi

câteva centre de prelucrare şi de comercializare a produselor agricole.

            Acum noi trebuie să facem primul pas şi să ne organizăm într-un sindicat al agricultorilor. Acest sindicat odată înfiinţat va cere în mod oficial, prin intermediul persoanelor cu care am luat legătura în Italia sprijin logistic pentru înfiinţarea asociaţiilor şi cooperativelor pe care ni le-am propus şi de care avem nevoie cât şi sprijin material pentru membrii sindicatului.

            De ce să nu obţinem şi pentru agricultorii individuali din România recunoaşterea ca vechime la pensie a anilor lucraţi în gospodăria şi pe pământul propriu, ca în alte ţări, dacă în toţi aceşti ani au produs hrană pentru ei, pentru familiile lor şi pentru ceilalţi cetăţeni ai ţării?

            Să nu uităm că Legea 18/1991 obliga proprietarii de pământ să-şi cultive terenurile, cu pierderea dreptului de proprietate dacă îl lăsau necultivat 2 ani consecutiv, în prima variantă a legii sau erau amendaţi în varianta modificată a Legii. Dar despre garantarea preţurilor sau garantarea veniturilor agricultorilor Legea nu vorbeşte.

            De ce? Nu este vorba cumva de acelaşi dispreţ faţă de ţăranul român adus de grecii din Fanar, preluat de comunişti şi perpetuat de guvernele post-revoluţionare?

Manole Benieamin

Articol preluat din revista Taranul Roman, nr.1, ianuarie 2006

Cultivatorii Directi din Romania: Revista Taranul Roman - septembrie 2011

Cultivatorii Directi din Romania: Revista Taranul Roman - septembrie 2011: A aparut numarul 25 al revistei Taranul Roman. Din cuprins: Editorial: … … pag. 3-4 Ţărănismul: ... ... pag. 5-7 Idei de afaceri:...

Despre noul idol

În anumite părţi sunt încă popoare şi turme, dar nu la noi fraţilor: aici sunt numai State.

            Statul? Şi ce este el? Ei bine, acum, deschideţi bine urechile, pentru că acum am să vă spun povestea mea despre moartea popoarelor.

            Statul înseamnă cel mai rece dintre monştrii cei mai reci. Cu răceală chiar şi minte, şi din gura sa se scurge această minciună: „Eu, Statul, sunt poporul.”

            Asta este minciună! Au fost creatori cei care au creat popoare şi le-au ridicat deasupra unei credinţe şi a unei iubiri, aşa au servit viaţa.

            Sunt distrugători acei care aşează capcane pentru cei mulţi şi le numesc Stat, înalţă deasupra o spadă şi o sută de lăcomii neînfrânate de bani şi plăceri materiale nemeritate.

            Unde există încă popor, el nu înţelege Statul şi îl urăşte ca o rătăcire şi un păcat, împotriva obiceiurilor şi a drepturilor.

            Vă dau acest semn; orice popor îşi vorbeşte propria limbă despre bine şi despre rău: şi asta vecinul nu o înţelege. El şi-a inventat propriul limbaj în obiceiuri şi în drepturi. În schimb Statul minte în toate limbile despre bine şi despre rău; şi ori şi ce ar spune, minte – şi ori şi ce ar avea, a furat-o.

Totul în el este fals; muşcă cu dinţi furaţi, muşcăciosul! False îi sunt până şi maţele.

            Confuzie a limbilor binelui şi răului, acesta este semnul pe care vi-l dau ca semn al Statului. Într-adevăr, acest semn interpretează voinţa de moarte! Într-adevăr, el face semn predicatorilor morţii!

            Se nasc prea mulţi oameni; Statul a fost inventat pentru ne-necesari!

Priviţi puţin cum el îi atrage la sine pe prea mulţii! Cum îi înghite şi-i mestecă şi-i remestecă!

„Pe pământ nu este nimic mai mare decât mine; eu sunt degetul lui Dumnezeu – aşa rage monstrul. Şi nu numai surzii şi miopii cad în genunchi!

O… chiar şi în voi, mărinimoşii, el murmură minciunile sale! O!..., el ştie să descopere inimile generoase, care sunt gata să se jertfească!

Da, ştie să vă descopere şi pe voi, învingători ai vechiului zeu! Lupta vă obosi şi acum oboseala voastră serveşte noul idol.

Eroi şi oameni de onoare ar vrea să-şi adune în jur noul idol! Bucuros se încălzeşte la soarele bunelor conştiinţe – recele monstru!

Totul vrea să vă dea vouă, dacă voi îl adoraţi, noul idol: aşa se cumpără splendoarea virtuţilor voastre şi privirea ochilor voştri mândri.

Cu voi vrea să ademenească pe cei mulţi! (…) Da, a muri pentru cei mulţi a fost aici inventat, care se mândreşte a fi viaţă: în adevăr un mare serviciu adus tuturor predicatorilor morţii!

Stat numesc eu locul în care toţi beau venin, buni şi răi: Statul, locul în care toţi se iartă, buni şi răi; Statul locul în care lenta sinucidere a tuturor se numeşte „viaţă”.

Priviţi aceşti ne-necesari! Fură operele inventatorilor şi comorile înţelepţilor: numesc cultură furtul lor – şi totul devine pentru ei boală şi plictiseală! (…)

Priviţi aceşti ne-necesari! Acumulează bogăţii devenind cu acestea mai săraci. Vor puterea şi mai întâi pârghia puterii, mulţi bani, aceşti impotenţi!

Priviţi cum se caţără, aceste zvelte maimuţe! Se caţără unii peste alţii şi se târâie în noroi şi în josnicie. Toţi vor să ajungă la tron: este nebunia lor – ca şi cum fericirea ar sta în tron! Adesea pe tron este noroiul – şi adesea chiar tronul stă pe noroi.

Pentru mine sunt toţi demenţi, maimuţe căţărătoare şi spirite supra-excitate. Idolul lor, pentru mine este rău-mirositor, recele monstru: toţi sunt pentru mine rău-mirositori, aceşti idolatri.

Fraţilor, vreţi deci să vă sufocaţi în „emanaţiile” boturilor lor şi a lăcomiei lor? Mai bine spargeţi geamurile şi săriţi afară în aer deschis!

Fugiţi de mirosul rău! Îndepărtaţi-vă de idolatria ne-necesarilor!

Fugiţi de mirosul rău! Îndepărtaţi-vă de „emanaţiile” acestor sacrificii umane!

Pământul este încă liber pentru mărinimoşi. Încă sunt goale multe locuri pentru solitari şi pentru solitari în doi, în jurul cărora adie parfumul marilor tăcuţi.

O viaţă liberă este încă deschisă mărinimoşilor. Într-adevăr, cine posedă puţin, cu atât mai puţin este posedat: fie lăudată mica sărăcie!

Numai unde sfârşeşte Statul începe omul care nu este ne-necesar: acolo începe cântecul necesităţii, melodie unică şi de neînlocuit.

Acolo unde sfârşeşte Statul – priviţi, priviţi fraţilor!

Nu vedeţi, curcubeul şi podurile supraomului?

Aşa grăita Zarathustra.

Friederich Nietzsche

„Cosi parlò Zarathustra”

Fabbri Editori

Traducere de Manole Benieamin

Revista Taranul Roman, martie 2006

Pentru a salva satul românesc, semnaţi petiţia de legiferare a

„Codului Rural şi al Pescuitului”

http://www.petitieonline.ro/petitie-p25258051.html