Cuvântul „egalitate” este gol, lipsit de conţinut, ca şi vid sau infinit, util doar ca instrument de lucru.
Dacă nu putem fi egali nici măcar cu noi înşine având în vedere că ne schimbăm continuu dimensiunile corporale, înfăţişarea, preferinţele, cunoştinţele şi convingerile, cum putem fi egali cu alţii?
Egali in „drepturi şi obligaţii”? Dar nici măcar în drepturi şi obligaţii nu suntem egali cu noi înşine: copii fiind avem doar drepturi iar obligaţiile revin exclusiv părinţilor. Apoi lucrurile se schimbă; drepturile se reduc şi cresc obligaţiile. Nici cu soţia nu suntem „egali” de vreme ce doar ea poartă sarcina, naşte şi alăptează copiii noştri.
Aşa a vrut Creatorul ca nimic din ce este viu sa nu fie egal unul cu celălalt. Chiar ziua şi noaptea sunt egale de două ori pe an doar o clipă şi chiar in secunda următoare una începe să crească iar cealaltă să scadă.
Iluzia egalităţii a fost folosită ca armă politică şi încă mai este folosită pentru a înşela pe mulţi.
Comunismul a încercat să ne facă pe toţi „egali în sărăcie” dar nici măcar în sărăcia absolută când şi hainele de pe noi sunt de împrumut nu putem fi egali din motive de vârstă, sănătate, aspect fizic, obişnuinţe, cultură, poziţie socială (monah – stareţ, deţinut – şef de baracă).
În legea pentru înfiinţarea cooperativelor agricole (L 566/2004), fie din ignoranţă sau prostie fie din rea-voinţă sau nostalgii comuniste, legiuitorul spune că: „membrii vor participa cu părţi sociale egale” ceea ce este o imposibilitate. Chiar dacă intrăm toţi doar cu o singură oaie, părţile sociale nu pot fi egale dacă luăm în calcul rasa (Merinos, Ţigaie, Ţurcană etc.), vârsta, calitatea şi cantitatea lânii (lână semi-fină, fină, grosieră), cantitatea de lapte, numărul de miei la fătare (sunt şi oi care fată constant doi miei) şi momentul cumpărării oii, ştiut fiind că preţul variază considerabil în decursul anului (oaie gestantă, cu miel, mulgătoare, pentru prăsilă, pentru tăiere).
Singurul mod în care se poate aplica Legea cooperativelor este revenirea la colhozul bolşevic când se ia de la fiecare cât are, se adună într-un întreg „indivizibil” şi fiecare este proprietar pe o valoare abstractă rezultată din împărţirea valorii totale (estimată cu aproximaţie) la numărul total de membri.
Deci să renunţăm la iluzia egalităţii, să ne acceptăm şi să ne respectăm reciproc aşa cum suntem.
Iar singura alternativă viabilă la iluzia egalităţii este motoul Uniunii Europene: „Unitate în diversitate”.
Pentru a salva satul românesc, semnaţi petiţia de legiferare a
„Codului Rural şi al Pescuitului”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu